mamicopuzzle

Importanţa deciziilor informate

2009-08-14T15:57:00.000-07:00

Indiferent unde şi cum are loc naşterea, indiferent câte intervenţii, analize şi proceduri îndură mama în timpul sarcinii şi a travaliului, e bine să fie toate cu acordul ei şi acceptate în cunoştinţă de cauză.
La noi în ţară optiunile pentru naştere sunt inexistente, toată lumea naşte la spital. Nu există moaşe care pot asista o femeie acasă şi nici centre de naştere aşa cum se întâmplă în alte locuri din lume. Asta nu înseamnă că o viitoare mamă nu trebuie să fie informată şi să ceară îngrijirea pe care o consideră cea mai potrivită pentru ea şi bebeluşul ei. Unele femei simt că supravegherea doctorului şi spitalul le oferă siguranţă şi încredere, altele suferă pentru că sunt private de intimitate, umilite, devastate de o naştere instituţionalizată şi ar fi mai fericite într-un mediu diferit, mai blând şi mai puţin intervenţionist. Oricare ar fi opţiunea şi dorinţa fiecăreia, e bine să ştie că are dreptul să aleagă, să spună da sau nu oricărui lucru, de la consultaţiile prenatale până la plecarea de la spital. Are dreptul să renunţe la un obstetrician, oricât de bun este sau pare a fi, dacă nu se simte confortabil cu felul în care este tratată şi cu alegerile acestuia în privinţa ei.
Documentarea este extrem de importantă pentru a evita momentele neplăcute de teamă, de nesiguranţă, nu doar aflând despre potenţialele situaţii, ci fiind pregătită să pună întrebările potrivite medicului, ştiind ce anume doreşte şi de ce.

Planul naşterii
Pentru a şti ce anume aşteaptă de la sarcină şi naştere, o mamă împreună cu partenerul ei ar trebui să întocmească un plan care să cuprindă viziunea lor despre venirea pe lume a copilului. Sigur că întotdeauna pot apărea situaţii neprevăzute şi de aceea e bine ca acesta să fie flexibil pentru a nu simţi naşterea ca pe un eşec dacă lucrurile nu se întâmplă întocmai. Aici trebuie trecut totul, de la investigaţiile în timpul sarcini la felul în care decurge travaliul, la nevoia de a se mişca, a mânca, a schimba poziţia în timpul contracţiilor, până la refuzul epiziotomiei etc.

Alegerea medicului
De obicei viitoarele mame aleg un obstetrician pentru că îl cunosc, le-a fost recomandat de un alt medic sau de alte mame mulţumite. Însă criteriile ar trebui să fie mult mai multe, în primul rând pentru că viziunea despre naştere diferă foarte mult de la om la om. Medicul recomandat poate fi minunat pentru o femeie, dar nu şi pentru alta, sau poate avea păreri foarte diferite de ale viitorilor părinţi. Ajutorul potrivit este esenţial pentru o experienţă care să dea încredere mamei şi să ofere bebeluşului o întâlnire calmă şi blândă cu lumea. Mai mult de atât e bine pentru toţi cei implicaţi să ştie de ce se întâmplă un anumit lucru şi nu altul, de ce e nevoie de o numită intervenţie şi cât de necesară este, pentru a putea lua o decizie.
Primul criteriu ar trebui să fie comunicarea. Cât de uşor se creează o legătură cu doctorul şi cât de confortabil se simte mama în prezenţa lui, cât de deschis este să răspundă multelor întrebări ale femei însărcinate. Şi mai ales cât de multe informaţii e dispus să împărtăşească. Reticenţa e un semn că nu agreează luarea deciziilor în comun, iar în sistemul nostru medical doctorii sunt foarte obişnuiţi să ştie doar ei ce se întâmplă şi să dea cât mai puţine detalii.
Pentru orice femeie însărcinată, mai ales pentru cea care doreşte o naştere naturală, unde decide ce se întâmplă cu ea şi copilul nenăscut, care simte că doctorul trebuie să fie doar un consultant şi un ajutor, există anumite întrebări care trebuie neapărat puse, unele chiar de la prima vizită. Acestea ar fi:
Acceptă un plan de naştere?
Cum vede procesul venirii pe lume al unui copil, ca pe un eveniment periculos ce trebuie atent monitorizat sau ca pe un proces natural care trebuie lăsat să îşi urmeze cursul?
Cât de des face o epiziotomie şi în ce condiţii?
Cât de des face o cezariană şi când o consideră necesară?
E de acord să aştepte debutul natural al travaliului în cazul depăşirii termenului, dacă mama şi bebeluşul sunt bine?
Cât timp peste termen e prea mult?
Mama are voie să mănânce şi să bea în timpul travaliului?
I se permite mamei să nască şi în alte poziţii, nu doar pe masă cu picioarele sprijinite?
Va coordona expulzia copilului sau va permite mamei să împingă atunci când simte că e momentul şi fără să îşi ţină respiraţia?
Consideră examinarea vaginală necesară în timpul sarcinii şi a travaliului? Dacă da, de ce?
Taie cordonul ombilical imediat după expulzie sau aşteaptă până nu mai pulsează şi tot sângele a ajuns la bebeluş.
I se pare firesc să fie copilul despărţit de mamă imediat după naştere?
Permite o oră de linişte imediat după naştere pentru mamă şi copil?
Cum coordonează naşterea placentei: cu ajutor medicamentos, o extrage cu mâna, lasă lucrurile să decurgă normal şi nu forţează nimic?
Consideră că naşterea vaginală este benefică pentru copii în alte poziţii decât cea occopito-anterioară (cea mai întâlnită şi preferabilă, capul în jos cu faţa spre posterior)?
Are experienţă cu astfel de naşteri?
Susţine naşterea naturală după cezariană?

Intervenţii în timpul sarcinii şi naşterii
Există unele proceduri inutile pentru buna desfăşurare a sarcinii, cum ar fi ecografia prenatală de rutină care se face la fiecare vizită, adică uneori de mai mult de nouă ori pe toată perioada gestaţiei. Femeile sunt în general obligate să le accepte ca făcând parte din cumulul de investigaţiile necesare. Totuşi o mamă care nu doreşte toate aceste intervenţii poate să întrebe care sunt beneficiile şi riscurile unei anume proceduri, să ceară informaţii despre siguranţa lor din ultimele cercetări în domeniu, pe care obstetricianul se presupune că ar trebui să le cunoască, să ceară timp de gândire şi de documentare înainte de a lua o decizie.
Dacă mama nu doreşte în timpul sarcinii şi travaliului anumite intervenţii e bine să fie foarte clară.Trebuie să spună: "nu vreau să mi se facă examen vaginal, nu vreau să mi se rupă membranele artificial, nu vreau încă o ecografie", în locul lui "aş prefera să nu".
Naşterea la spital înseamnă că trebuie să semnezi nişte hârtii înainte, printre care şi acordul pentru procedurile medicale. Este prudent să cereţi un exemplar pe care să-l citiţi înainte de a fi internată. Actul poate să fie un acord general pentru toate intervenţiile pe care puteţi să refuzaţi să îl semnaţi şi să daţi apoi o declaraţie că vă asumaţi responsabilitatea pentru deciziile din timpul naşterii, spunând şi ce anume nu doriţi, de exemplu epiziotomie.

Cel mai important lucru nu e felul cum alege o femeie să nască ci mai degrabă de ce. Atunci când a participat la deciziile despre corpul şi copilul ei nenăscut are o cu totul altă viziune despre sine ca femeie, o mai mare încredere şi simte că viaţa i-a fost îmbogăţită de această experienţă. Traumele naşterii sunt de multe ori doar rezultatul sentimentului de neputinţă şi a fricii intense asociate. Aici e secretul naşterilor minunate, în puterea lor de a înţelepţi, înfrumuseţa şi deschide noi perspective în viaţa femeilor. Iar acesta se poate întâmpla doar dacă dorinţa mamei a fost respectată, iar alegerea ei a fost informată şi a putut astfel să o susţină.

Referinţe:

1. 11 questions for obstetricians, bellybelly.com.au
2. Getting what you want for your birth experience, Doris Haire, http://www.birthinternational.com/articles/haire01.html
3. Choosing a practicioner and practice, LLM http://birthlove.cyclzone.com/pages/bl_cols/buyer_beware.html
4. Thoughts and questions, http://www.birthrites.org/

Din trăistuţa mămicii care vrea să nască acasă (V)

2009-07-20T02:48:00.000-07:00

Intuiţia

Unul dintre cele mai importante elemente pentru o mamă care naşte acasă este intuiţia. Adică abilitatea aceea de a fi în armonie cu propriul corp şi a reuşi să discearnă ce anume are nevoie corpul într-un anumit moment, să ia o decizie de moment pentru binele global al mamei şi copilului.
Din lecturile mele despre naşterea neasistată şi naştere în general, intuiţia este un element important. Poate reprezenta flerul cu care o moaşă gestionează situaţia atunci când se află la o naştere. Acesta fiind rezultatul anilor de experienţă, de încredere în corpul femeii şi de exerciţii de integrare în atmosfera naşterii doar ca persoana mereu pregătită să oferă mamei ceea ce are nevoie. Ea e femeia care se dă la o parte pentru a permite mamei să se desfăşoare şi rămâne deschisă şi receptivă.
Sau poate fi decizia de moment, a unei mame care naşte singură, să schimbe poziţia, să împingă într-un anumit fel, să mai aştepte atunci când lucrurile par în neregulă sau să acţioneze deşi situaţia pare sub control. Din poveştile despre naştere pe care le-am citit, de cele mai multe ori ascultarea de această voce interioară înseamnă rezolvarea unei situaţii care ar fi putut fi tragică.
Intuiţia se poate învăţa, nu este o abilitate paranormală sau ceva ieşit din comun. Este pur şi simplu o legătură armonioasă între minte şi trup. O integrare a documentarii intense, cu încrederea în propriul corp şi în capacitatea de a aduce pe lume copii, fără complicaţii. Învăţarea a cât mai multe lucruri despre naştere este de cele mai multe ori esenţială, pentru că permite minţii să extragă, inconştient, exact acea informaţie de care e nevoie într-un anumit moment.
Există câteva lucruri care pot fi făcute pentru a reuşi o cât mai strânsă comuniune minte, corp.
Ţinerea unui jurnal de sarcină, unde mama să îşi noteze toate sentimentele despre sarcină, naştere şi copilaşul pe care îl poartă. Încercare de comunicare cu bebeluşul pe care îl poartă în pântece. Cererea permisiunii pentru lucrurile care îl afectează şi pe el. Apoi deschiderea pentru primirea răspunsului. Unele mame povestesc despre astfel de relaţii incredibile, despre o conexiune inexplicabilă, care nu e chiar atât de ieşită din comun, dacă ţinem cont de cele nouă luni în care cei doi împart acelaţi corp.
Folosirea artei, desen pictură, scris, sau orice altceva o atrage, pentru a se exprima şi a accesa acele sertare ale minţii la care conştientul ajunge mai greu. Aceste sesiuni creative, ajuta la o deschidere mai eficientă, cresc receptivitatea şi sensibilitatea.

Din trăistuţa mămicii care vrea să nască acasă (IV)

2009-04-04T08:16:00.000-07:00

Responsabilitatea

Când naşte acasă mama îşi asumă responsabilitatea pentru corpul şi copilul ei. Nimic nu e lăsat în seama altora aşa cum se întâmplă când există un medic sau o moaşă care supraveghează sarcina şi travaliul. Totul cade pe umerii ei şi ai partenerului. Chiar şi posibilitatea pierderii copilului e luată în considerare.

În momentul în care te internezi în spital laşi totul pe mâna altora: felul în care se desfăşoară travaliul, ceea ce se întâmplă cu bebeluşul, ceea ce se întâmplă cu corpul mamei după naştere. Ea nu trebuie să ia nici o hotărâre, cineva se pricepe şi poate lua aceste decizii. În schimb când totul e pe umerii tăi, trebuie să plănuieşti totul minuţios şi să te descurci în orice situaţie. În acelaşi timp însă, eşti propriul tău stăpân. Pentru unele mame acesta e un argument important.

Toată problema cu naşterea acasă asistată sau nu şi cea la spital ţine de puterea fiecăruia de a duce pe umeri o responsabilitate imensă. Dacă nu ar fi implicată vina pe care o poţi simţi tu dacă se întâmplă ceva şi învinovăţirea din afară pentru alegerile făcute, mult mai multe mame ar merge pe calea asta. Dacă îţi moare copilul la spital se găsesc mereu explicaţii, nu e întotdeauna cineva vinovat ci o serie de factori care nu au putut fi controlaţi a dus la sfârşitul tragic. Însă dacă un nou-născut moare acasă, va fi mereu, şi fără dubiu, vina mamei şi tatălui care au luat aşa o decizie nebunească şi sigur ar fi trăit dacă erau la spital.

În realitate absolut orice lucru pe care îl facem are riscuri, de la plecatul de acasă dimineaţa, până la bungee jumping. Cât priveşte naştere, riscurile de acasă sunt minime pe lângă cele de la spital (mai ales în sistemul medical românesc), şi lucrurile nu au fost şi nu vor fi niciodată doar alb şi negru, există într-adevăr cazuri (foarte rare) când un copil ar fi putut fi salvat dacă se năştea la spital, dar întotdeauna vor fi şi excepţii. Însă marea teamă a tuturor este asumarea unei asemenea poveri pentru care te vei învinovăţi toată viaţa, împreună cu cei din jur. Nu e o decizie simplă, nici uşoară, şi de aceea cred că nu i se potriveşte oricui. Naşterea acasă, în special cea neasistată cere un angajament greu. Pentru că înseamnă în primul rând extrem de multă documentare şi în al doilea rând puterea de a-ţi învinge temerile şi a face faţă rezistenţei la nou, la altfel, a celor din jur.

Maternitate particulara la Timişoara

2009-03-27T12:00:00.000-07:00

Iată un articol din Renaşterea bănăţeană despre maternitatea particulară din Timişoara. Din păcate articolul nu furnizează date de contact. Alte informaţii şi aici.

Din trăistuţa mămicii care vrea să nască acasă (III)

2009-03-22T05:28:00.001-07:00

Grupul de sprijin

Într-o lume ideală grupul de sprijin pentru o mămică hotărâtă să nască fără intervenţii şi fără doctori cuprinde destul de multe persoane. În primul rând un partener pregătit să te susţină, o familie care îţi înţelege şi îţi aprobă decizia, o moaşă care este gata să intervină când şi doar dacă este cazul. Asta însemnând şi că poţi să o chemi numai în caz de urgenţă. Un medic ginecolog tot pentru situaţiile de urgentă, care este la curent cu decizia ta, o respectă şi cel mai important, ştie mai multe despre psihologia şi fiziologia naşterii decât majoritatea.

Dar pentru că nu trăim într-o lume perfectă, cele mai multe mămici nu au un grup de sprijin perfect, iar altele nu îl au deloc. Multe femei se confruntă cu un inamic redutabil, frica şi ignoranţa celorlalţi. În aceste cazuri decizia trebuie să rămână o alegere privată, ferită de prejudecăţile celor din jur. Aşa cum naşterea în sine e un eveniment intim şi felul cum se întâmplă ea trebuie să fie la fel.

Din trăistuţa mămicii care vrea să nască acasă (II)

2009-03-17T14:55:00.000-07:00

Încrederea în propriul corp

Naşterea normală este un concept cultural în primul rând. Un asemenea lucru ar trebui să întrunească anumite condiţii în toate situaţiile, ceea ce nu se întâmplă în realitate şi deci nu se poate spune că există. Cred că aici se greşeşte cel mai mult, la asimilarea unor cerinţe şi la fabricarea unor aşteptări. Atât doctorii, moaşele cât şi mămicile cu familiile lor, consideră că totul trebuie să decurgă într-un fel anume, iar dacă asta nu se întâmplă evenimentul a fost compromis.

Dar cel mai important lucru e ca toată lumea să ştie că naşterea e un aspect absolut firesc, natural, menit să aibă loc fără prea multe obstacole. Mama trebuie să fie convinsă de puterea propriului ei corp, să nu aibe îndoieli că trupul ei ştie ce trebuie să facă. Pentru asta e esenţial să fie pregătită. Adică, sănătoasă (pe cât posibil), într-o formă cât mai bună şi cât mai liniştită. Pare aproape imposibil de realizat, dar toţi facem ce putem şi cât putem mai bine.

Dacă s-a documentat ştie ce poate să o aştepte şi nu mai e la fel de speriată de vreme ce are câteva soluţii la îndemână, mai mult, ştie că în travaliu lucrurile nu se precipită(dacă este lăsat să decurgă firesc) ci evoluează destul de lent pentru a putea lua măsuri în cazuri de urgenţă.

Forma fizică va face experienţa mai uşoară. Travaliul e un maraton şi trebuie să ne antrenăm pentru el, dacă vrem să îl ducem până la capăt. Aspect foarte important mai ales pentru o mamă care naşte întâia oară şi pentru care naşterea e mai lungă.

Atunci când suntem convinse că dispunem de resurse înnăscute pentru acest eveniment important e mult mai uşor să-i facem faţă fără ajutor şi fără temeri nejustificate. Chiar mai mult de atât putem să transformăm naşterea dintr-un moment încordat, dintr-o mare de necunoscut, în ceva firesc,dar şi spectaculos în capacitatea lui de a fi atât de comun însă atât de special.

Din trăistuţa mămicii care vrea să nască acasă (I)

2009-03-03T03:17:00.000-08:00

Documentarea

Un copil e în viziunea mea o responsabilitate extrem de mare, la fel cum e în circumstanţele unei lumi suprapopulate şi în lumina noilor descoperiri ştiintifice care ne spun că totul din jur şi mai ales felul cum văd părinţii lumea şi viaţa afectează dezvoltarea bebeluşului chiar de la concepţie. De aceea unul dintre instrumentele cele mai utile pentru viitorii părinţii, mai ales pentru viitoarea mamă, dacă tatăl se arată mai reticent, este documentarea. Aflarea a cât mai multor lucruri despre sarcină şi naştere chiar înainte de concepţie, dacă e posibil.

De ce e un instrument atât de important? Pentru că ştim cu toţii, toatele, foarte bine că doctori buni nu sunt pe toate drumurile, uneori e greu să găseşti unul interesat cu adevărat. Aşa că o pregătire din timp şi cât mai multă informaţie despre posibilele simptome ale unor boli de sarcină, disconforturi de tot felul şi orice lucru, fie el cât de mic, poate preveni multe neplăceri şi momente grele. Poate fi văzută ca un fel de pre-prevenţie. Cunoaşterea ne poate ajuta să prevenim sau să semnalăm din timp orice ar putea fi in neregulă şi mult mai important ne dă posibilitatea să avem un anumit grad de control, nefiind total descoperite dacă se iveşte ceva, speriate şi la mila unui personal medical, care în România nu prea are timp şi chef să stea de vorbă cu pacienţii.

De altfel e instrumentul indisensabil pentru mămicile care cochetează cu naşterea acasă. Fără o documentare amănunţită, naşterea acasă este imposibilă. Nici chiar prezenţa unei moaşe nu oferă o garanţie, pe care o mamă să se bazeze în totalitate fără o pregătire prealabilă. Mama este cea care trebuie să ştie, în primul rând, ce se întâmplă cu ea.

Dacă perioada prenatală poate fi supravegheată de un medic, naşterea e un eveniment unde mama şi bebeluşul sunt personajul principal. Iar mama e la cârmă. Acum are nevoie de toate cunoştiinţele posibile despre naştere pentru a nu se speria, pentru a-şi păstra calmul, pentru a se putea concentra pe ce trebuie să facă.

E firesc să fim înconjurate de medici la naştere atâta timp cât ei sunt singurii în măsură să gestioneze situaţia, dar o mamă informată poate ştii chiar mai bine decât un medic ce se întâmplă cu ea şi poate fi mult mai competentă şieşi. Nu cred că e necesar să ai ani întregi de studiu medical pentru a ştii despre naştere tot ce e necesar. Iar de cele mai multe ori un medic nu poate decât să ghicească ce se întâmplă şi să interpreteze totul cu ajutorul unor standarde. Din păcate, nu toată lumea se încadrează în standarde şi cine poate fi mai în măsură să înţeleagă situaţia dacă nu mama.

E important să ştie despre orice eventualitate care ar putea lua o întorsătură nedorită, să caute informaţii despre orice situaţie. De obicei, la naşterile normale, amănuntele pot avea un rol esenţial în momentele de criză. Iar dacă sarcina a fost normală, mama e sănătoasă şi bebeluşul la fel, orice situaţie se poate rezolva fără ajutor medical. Din păcate acesta din urmă poate fi traumatizant pentru mamă şi bebeluş fiind în general foarte brutal.
Iar cel mai important, informarea este un element vital în situaţiile când apar complicaţii grave, pentru că o mamă informată va ştii când trebuie să apeleze la ajutorul medical.

Eu am început citind tot ce am găsit pe net. Există însă şi cărţi pentru moaşe sau volume de obstetrică pentru cine vrea mai mult. De obicei manualele moaşelor sunt mai accesibile şi mai la obiect.

Există un site cu cărţi gratis dintre care una pentru moaşele din ariile geografice, unde nu există doctori, mai veche, dar cu destule informaţii preţioase. Pentru că nu mai ştiu care e site-ul exact, dacă e cineva interesat o pot trimite pe mail.

În plus mai există o carte EMERGENCY CHILDBIRTH destinată poliţiştilor şi pompierilor care se pot confrunta cu situaţii în care trebuie să asiste la o naştere în condiţii improprii. E foarte bună pentru taţi, dă nenumărate asigurări că naşterea e un proces normal şi oferă soluţii pentru diferite situaţii ce pot apărea. Amândouă sunt în engleză. Asta cred că poate fi găsită pe net cu un search pe google. Dar cine nu are timp o ofer cu bucurie.

Şi câteva situri cu foarte multe informaţii:

http://www.birthingnaturally.net/about/bn.html
http://www.unhinderedliving.com/childbirth.html
http://www.homebirth.org.uk/homebirth1.htm
http://magazine.lamaze.org/LamazeBuildingConfidenceWeekbyWeek/tabid/181/Default.aspx
http://www.hencigoer.com/
http://sarahjbuckley.com/articles/articles.htm
http://www.changesurfer.com/Hlth/homebirth.html
http://childbirth.org/index.html

Maternitate particulară în Arad

2009-02-04T23:51:00.001-08:00

În Timişoara nu există decât două maternităţi în stare deplorabilă. Multă vreme înainte de a hotărâ că nu vreau să nasc în spital, m-am întrebat cum va fi să-mi aduc pe lume copilul într-un asemenea loc. Văd însă că se mişcă lucrurile şi în partea asta a ţării. S-a deschis la Arad o maternitate particulară. Lucru ce mă bucură nespus pentru că există o variantă mult mai la îndemână pentru viitoarele mămici de aici, o alternativă la mizeria şi atmosfera apăsătoare din maternităţile de stat.

Cred că m-ar interesa şi pe mine, dacă lucrurile s-ar putea face aşa cum vreau eu. Adică aleg să nasc în maternitate privată cu condiţia să îmi dea voie să nasc singură, fără perfuzii, fără aparate de monitorizare continuă a bebeluşului, fără controale pentru aflarea dilataţiei, fără urcat pe masa de naşteri. Să îmi ofere libertatea de a mă mişca şi de a-mi aduce pe lume copilul fără nici un fel de intervenţii, cu tatăl prezent şi să mi se permită măcar o oră imediat după naştere cu bebeluşul.

exerciţii pentru naştere şi feminitate ( I I )

2009-01-24T03:36:00.000-08:00

Dacă tot am făcut o pauză luuungă de la blog, revin cu o însemnare despre bucurie. Bucuria de mişcare, bucuria de a fi, o bucurie răspândită în toate celulele trupului.

Vorbeam în partea întâi despre faptul că am ales ceva mult mai dinamic pentru a mă ţine în formă.
Am descoperit dansul oriental. O formă de expresie minunată şi veche de mii de ani. Folosită iniţial în ritualuri religioase păgâne pentru a sărbători viaţa şi apoi ca expresia celui mai adânc respect pentru femeie şi pentru puterea ei de a naşte.

Dansul oriental sau un pic mai vulgar spus, din buric, adună înţelepciunea a mii de ani de experienţă feminină în mişcările sale graţioase.
Iniţial am avut o mică reţinere, noi fiind o ţară balcanică, bombardată de influenţe orientale ce ni se par groteşti, scârbiţi de manele şi mişcări lascive. După o cercetare mai amănunţită am prins drag de felul acesta de mişcare, mult mai complicat decât mi-aş fi imaginat şi mult mai tehnic.

Partea cea mai interesantă e că fiind creat de femei pentru femei (nu pentru bărbaţi aşa cum ştim din cultura occidentală), ca mijloc de socializare în societăţile arabe divizate pe sexe, se dansa la adunări numai pentru femei şi se dansa la naştere.

Tehnica dansului urmează căile primordiale de mişcare ale trupului, la durere şi plăcere şi pune în funcţiune cele mai importante zone: coapsele, abdomenul, spatele. Menţinute în formă, acestea sunt esenţiale pentru o sarcină fără tot felul de dureri şi pentru o naştere uşoară.

Nu l-aş recomanda neaparat în timpul sarcinii dacă nu a fost practicat înainte pentru că unele mişcări ar putea face rău dacă nu sunt destul de blânde şi informaţiile pe net sunt destul de puţine.

Însă e minunat înainte de sarcină şi după. Deşi e nevoie de perseverenţă şi multă bună dispoziţie pentru a te ţine în formă aşa, corpul având nevoie de timp să înţeleagă mişcările şi să le facă bine. Dar faţă de alte forme de exerciţiu are un plus care din punctul meu de vedere bate totul, are o coerenţă care lipseşte oricărei alte forme de exerciţiu, este dans şi răspândeşte bucurie, alungă stresul şi nici nu devine un lucru în plus de făcut pe zi, ci este momentul de bucurie.
De altfel nu e nevoie de nici un fel de experienţă anterioară, de nici un fel de formă fizică. Chiar mai mult e potrivit fiecărui tip de corp fie el mic sau mare, suplu sau durduliu.

Pe youtube sunt mai multe filmuleţe cu Neena şi Veena două gemene care au creat câteva programe de fitness cu mişcări din dansul oriental pe care îl practică. Aici sunt două dintre ele, exerciţii incorporând mişcări de bază, exerciţii pentru scăderea în greutate şi sculptarea trupului şi un mic dans explicat pas cu pas. Se pot lua cu Youtube Downloader şi un player normal le va rula singur în ordine, ele fiind numerotate.

Sigur există şi alte tipuri de dans pe baza cărora s-au făcut programe de fitness însă acesta e cel mai potrivit pentru a fortifica exact acele zone de care o femeie are cea mare nevoie în timpul sarcinii şi mai ales în timpul naşterii.

Nu ştiu cum sunt alţii, dar pe mine mă fericeşte felul acesta de mişcare, îmi înseninează ziua, îmi dă poftă de muncă şi mă face să mă simt mai frumoasă, mai graţioasă, mai feminină.
Deşi nu cred că aş simţi vreodată nevoia de a dansa în public, in intimitatea casei mele e cel mai frumos cadou pe care mi-l fac în fiecare zi, un cadou pentru trup şi pentru suflet.

Iată şi câteva filmuleţe mai drăguţe de pe Youtube şi un pic de aer a la 1001 de nopti.

Naşterea acasă în The New York Times

2008-11-23T07:47:00.000-08:00

Faptul că un ziar american de asemenea calibru are printre paginile lui un articol pozitiv despre naşterile acasă e un lucru minunat. Atitudinea condusă de ignoranţă care condamnă opţiunea asta e foarte prezentă in Statele Unite, şi peste tot în lume unde nu există alternative pentru naştere ci doar un sistem impus şi bine apărat de toate organizaţiile medicale. Un lucru foarte interesant, pe care l-am întâlnit şi în alte locuri e că naşterile acasă nu sunt preferate de cei pe care i-am bănui că sunt inclinaţi spre lucruri de genul ăsta, hippie care vor să trăiască în consens cu natura şi vor să se întoarcă la origini cu orice preţ ci de oameni cu pregătire şi poziţii, avocaţi, consultaţi bancari etc. Mai mult organizaţiile americane continuă să susţină că naşterea acasă e foarte periculoasă, pe când în Marea Britanie de la anul intră in vigoare o lege care permite femeilor să nască unde doresc: acasă, la spital, la un centru de naşteri, fiindu-le garantată asistenţa unei moaşe orice ar alege.

exerciţii pentru naştere şi feminitate ( I )

2008-11-13T04:59:00.000-08:00

Căutând un program de exerciţii cât mai viabil am interogat internetul. Sunt o personă cu multă energie şi am nevoie să mă mişc altfel devin prea leneşă, iar uneori lâncezeala exagerată îmi dă o stare de uşoară depresie. Pentru că munca mea înseamnă statul la calculator cel puţin 5 ore pe zi se impunea ceva. Zona în care m-am mutat de curând e extrem de circulată, poluată, zgomotoasă şi cu mult praf, altfel aş fi continuat cu mersul pe jos în ritm alert. Dar aşa nu am simţit nevoia să ies din casă numai pentru a auzi claxoane şi a inhala praf tot drumul de 40 de minute până în centru, de unde evident ar fi trebuit să mă întorc prin acelaşi peisaj.

Iniţial am încercat Pilates. Am adunat toate exerciţiile gratuite de prin revistele ce le-am găsit şi câteva filmuleţe scurte şi m-am pus pe muncă. Am renunţat destul de repede pentru că erau exerciţii statice şi mă plictiseam. Transpiram şi chiar am făcut febră musculară, dar nu eram deloc motivată să continui.

Apoi am dat din întâmplare peste o referire la T-tapp. Din ce am citit despre el este un program destinat femeilor care doresc să slăbească în primul rând (asta se vinde cel mai bine), dar şi pentru cei care au nevoie de o formă de exerciţiu pentru a se menţine în formă şi uneori chiar a corecta tot felul de afecţiuni, cum e durerea de spate şi alte asemenea supărări, consecinţa sedentarismului, a statului mult pe scaun, a poziţiei greşite la mers etc. Nu mă interesa deloc slăbitul, din contră ar trebui să mă îngraş puţin, însă m-a atras faptul că era un program modelat pe exerciţii de fizioterapie, cu mişcări modificate de dans.

Pe situl de mai sus exista o rubrică care se numeşte Try before you buy unde sunt filmuleţe şi pdf-uri cu exerciţiile ce au apărut prin reviste. Am luat tot ce era acolo şi am pornit la drum. Programul acesta promite foarte multe şi e destul de uşor să fie considerat doar o altă "soluţie magică", dar de fapt inutilă ca toate celelalte. Fără să am nevoie să slăbesc sau să mă vindec de ceva le-am încercat să văd cum mă simt.

Una dintre posibilele probleme ale exerciţiilor este faptul că nu sunt uşor de învăţat şi trebuie multă atenţie pentru a atinge exact obiectivele, adică anumiţi muşchi încordaţi în timp ce se fac alte mişcări. Dar aşa cum spune şi creatoarea lor fiecare în ritmul lui. Sunt şi ele mai mult sau mai puţin statice, nu sar, nu mă învârt etc. Dar din punctul meu de vedere diferite faţă de altele şi mai atrăgătoare.

Cel mai interesant aspect ar fi posibilitatea de a le face oriunde, oricând şi chiar împărţite în reprize de 5 minute, numai bune pentru femei ocupate, mămici şi chiar tătici. Iniţial mi-a luat mult timp să prind secretul mişcării, dar după apoi e nevoie de doar câteva minute.

Dacă nu fac altceva, îmbunătăţesc flexibilitatea, coordonarea, echilibrul şi sunt excelente pentru femeile însărcinate care nu au mai făcut mişcare înainte. Fiind mai mult un fel de stretching, nu sunt exerciţii bruşte sau prea rapide. Aşa cum bine se ştie mişcarea fizică este esenţială pentru o naştere reuşită şi pentru o mămică mai în formă. Îmbunătăţesc conştientizarea anumitor muşchi şi sunt foarte bune pentru abdomen şi planşeul pelvin, zonele cele mai afectate de sarcină şi naştere.

Creatoarea lor spune că rezultatele dorite nu se garantează decât un programul cumpărat, dar din experienţă pot spune că exerciţiile gratuite sunt destul de eficiente pentru cineva care îşi doreşte să facă un pic de mişcare. Oricum, în momentul actual nu aş fi dispusă să cheltui 200 de dolari pentru un dvd cu un program complet.

Mai mult de atât sunt concepute să pună în mişcare fluxul limfatic şi buna desfăşurarea a tot felul de procese interne. Am înţeles că îi ajută pe diabetici. Evident pentru că nu am văzut niciunul din oamenii care au avut parte de beneficii miraculoase sunt reticentă.

Totuşi din experienţă recomand să fie începute uşor, câte două, trei exerciţii o dată. O sesiune prea încărcată poate provoca o stare de greaţă. Posibil datorită acestui impact asupra sistemului limfatic. Devin destul de solicitante dacă sunt făcute cu atenţie şi am avut febră musculară la muşchi neatinşi până atunci de aşa ceva. Solicitante în sensul că se simte diferenţa nu că mă apucă gâfâitul.
Mai există un site unde sunt tot felul de detalii despre poziţia de bază şi altele aici. Sunt exerciţiile pe care plănuiesc să le folosesc când voi fi însărcinată, voi avea mai puţină energie şi voi fi mai lentă.

Acum însă am nevoie de ceva mai dinamic, mai alert... subiect pentru însemnarea următoare.

Când se naşte un copil

2008-11-07T15:02:00.000-08:00

Există un trib în Africa unde data naşterii unui copil nu este ziua în care iese din pântecul mamei şi nici măcar momentul concepţiei, ci clipita în care mama s-a gândit prima dată la viitorul ei copil.

Iar când femeia hotărăşte să aibe copilul acesta, pleacă din comunitate şi se aşează sub un copac. Stă acolo până aude cântecul bebeluşului ce vrea să vină. După aceea se întoarce la cel care urmează a fi tatăl copilului şi-l învaţă cântecul. Iar mai târziu câd fac dragoste pentru a concepe pruncul, o parte din timp cântă împreună pentru a chema sufletul ce aşteaptă.

Când mama e însărcinată, le învaţă pe moaşe să cânte pentru a putea întâmpina bebeluşul cu notele melodiei. Copilul creşte şi cântecul e învăţat de ceilalţi membri ai comunităţii. Dacă pruncul se loveşte, sau cade cineva îl ridică şi i-l fredonează, la fel se întâmplă dacă face vreun lucru extraordinar sau trece prin ritualul pubertăţii.
Întreaga viaţă îi este sub acest semn muzical. La căsătorie, cântecele celor doi se cântă împreună. Apoi la bătrâneţe, pe patul de moarte, toţi ceilalţi îi cântă la căpătâi, pentru ultima dată.

Traducere a articolului: An African Model. A Child's Song.

Articolaşul ăsta m-a impresionat foarte mult. În primul rând pentru că se simte aici un ritm natural, firesc, al vieţii. Apoi pentru că oamenii aceştia au înţeles să sărbătorească viaţa într-un mod uimitor de gingaş şi faptul că o fac de dinainte de naştere şi până la moarte îl transformă într-o taină a dragostei. O îmbrăţişare a fiinţei celuilalt în comunitatea în care a fost chemat. Evident e un model idealizat ce probabil că a funcţionat la vreun trib micuţ, dar e imposibil în societăţi moderne. Totuşi e foarte interesant cum intuiţia acestei culturi e în consens cu nevoie fundamentale ale fiinţei umane. Şi cât de frumos e că fiecare obstacol, bucurie sau supărare sunt întâmpinate cu un cântec personal ce îi reaminteşte omului locul său în lume, în comunitate şi importanţa pe care o are ca fiinţă, îl reafirmă pentru a-şi putea regăsi echilibrul pierdut în situaţii neplăcute şi pentru a putea integra schimbările, succesele în ordinea firească a lucrurilor. E ceva ce ar trebui să înveţe toată umanitatea să facă, într-un fel sau altul, pentru copii mai echilibraţi, pentru o lume cu un milimetru mai bună, mai calmă, mai blândă, mai întreagă.

Imaginea de ansamblu

2008-10-28T07:09:00.000-07:00

Ceea ce lipseşte lumii medicale în general nu doar în obstetrică şi pediatrie este o imagine de ansamblu. În ceea ce priveşte maternitatea viziunea holisitică e un lucru de importanţă maximă. Acum cincizeci de ani se considera că înainte de naştere copilul nu simte, nu e afectat de nimic.

Astăzi ştiinţa ajunge încet şi greu din urmă intuiţia a generaţi întregi. S-a descoperit că deşi moştenim un anumit bagaj genetic, felul în care acesta se comportă depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă în viaţa prenatală. Chimia emoţională a mamei transformă de multe ori genele negative, dezactivându-le sau reducând din puterea lor distrugătoare. Există interes pentru comunicarea prenatală şi chiar pentru cea pre-concepţie. Pe de altă parte medicina nu este încă destul de convinsă de ceea ce simte un copil nenăscut, şi nici când poate fi considerat om. Astfel că e precaută în a spune că avortul ar fi cu adevărat o crimă. Psihologii au însă de-a face cu oameni suferind de traume datând din perioada concepţiei.

Documentându-mă am aflat un pic de aici, un pic de acolo şi am asamblat lucrurile într-un puzzle personal. Dar ar trebui să existe unul general, care şi fără a fi acelaşi sau la fel de mare să conţină lucrurile esenţile.

Sistemul medical ar trebui să ofere femeilor consiliere înainte şi după concepţie pentru că fundamentul psihologic este critic. Să le încurajeze să aibă încredere în propriul trup, în intuiţia de mamă, în capacitatea lor de a fi părinte indiferent de venituri, ajutorul altora etc.

Să fie bine subliniată importanţa nutruţiei şi a hidratării. Trendul actual care blamează femeile pentru prea multe kilograme în plus în timpul sarcinii nu face decât să aducă un stres în plus. Să iei doar 15 kilograme e un ideal ce nu poate şi nici nu trebuie atins de majoritatea femeilor. Să nu uităm cât rău fac generalizările şi cât de diferită e fiecare mamă de o alta. Dacă femeia nu îşi face griji în privinţa greutăţii de după naştere sau consideră că este un aspect secundar, ar trebui să fie un amănunt pentru care ea decide cu libertate absolută. Singura problemă în privinţa greutăţii rămâne doar în cazul subnutriţiei.

Să fie cunoscută posibilitatea de a crea o legătură cu bebeluşul înainte de naştere ar trebui să fie o altă prioritate. Benefică pentru toţi cei implicaţi. Nu e vorba de o încercare de stimulare, ci doar de un dialog care îi cheamă pe părinţi la creşterea copilului lor chiar înainte de a-l cunoaşte, cu efect minunat de benefic asupra copilaşului ce se simte acceptat, iubit şi respectat ca fiinţa vie, umană.

Mama să poată alege unde vrea să nască şi cum, fără să fie obligată, speriată, brutalizată verbal şi nu numai de doctori ce se considerii atotputernici şi atotştiutori. Din contră, ar fi minunat să fie la dispoziţia femeii, deschişi să-i asculte temerile ce în multe cazuri se adeveresc pentru că trupul lor ştie ce se întâmplă şi intuiţia lucrează.

Părinţii ar trebui să înveţe să nu-şi impună lor şi copilului un anumit standard de comportament pentru primele luni de după naştere. De exemplu, copilul are, aşa cum bine se ştie, un program de somn diferit, cine poate spune cu certitudine că cel al adulţilor este cel bun. Şi mai mult de atât să-i ofere toată dragostea, fără să dorească independenţa bebeluşului lor de la acestă vârstă.

De asemenea consilierea ar trebui să fie la dispoziţie şi pentru perioada post natală, pentru mamele cu greutăţi în a-şi accepta noul rol, pentru cele suferind de depresie, sau doar pentru a aduce o încurajare în plus.

Importanţa perioadei, prenatale, a naşterii şi primilor trei ani de viaţă este un subiect discutat de foarte mulţi ani. Este puntea spre o viaţă echilibrată sau una plină de nefericire pentru copii. Momentul critic pentru care ar trebui să se investească foarte mult, iar rezultatele ar fi pe măsură. S-ar reduce delincvenţa adolescenţilor, numărul adulţilor cu probleme de tot felul, de la droguri la violenţă.

Idealul rămâne totuşi ideal şi se pare că iniţiativa interdisciplinară şi dialogul între domeniile ce se ocupă de acelaşi lucru, dar din unghiuri diferite, nu există încă. Totuşi creşte interesul, în unele domenii, pentru validarea experienţelor prenatale şi pentru îmbunătăţirea relaţiei părinte copil chiar înaintea naşterii. Se încearcă popularizarea acestor descoperiri şi în lumea medicală, care din nu ştiu ce motive ţine morţiş să nu asculte, deşi nu încearcă nimeni să le ia vreo putere.

Cel mai frumos ar fi să nu fim, ca femei ce duc o sarcină sau stau să nască, încadrate într-un tabel sau listă sau prognostic generalizat. Dacă lucrurile ar fi privite mai în ansamblu şi tratamentul fiecăruia individualizat cu adevărat, multe lucruri s-ar rezolva. Mai puţină bătaie de cap pentru toată lumea. Dar medicina e o "ştiinţă exactă" şi nu poate exista înafara tabelelor, şi cifrelor. Aşa că toată lumea e în aceeaşi oală.

Ştim atât de puţine despre cum funcţionăm, dar avem impreasia că am aflat atât de multe. Poate toată lumea ar trebui să privească mai cu umilinţă, mai cu reverenţă miracole de genul acesta, pe care nu le controlează nici un om, dar le trăim cu toţii.

Frica de naşterea acasă

2008-10-26T06:13:00.001-07:00

Mă întristează foarte tare să aud atât de multe mămici speriate de naştere şi atât de puţine femei care o privesc drept un lucru normal. După atâtea forumuri citite mi se pare că sarcina şi naşterea au ajuns un fel de caznă pe care femeile trebuie să le suporte pentru a avea copii. Sincer asta am învăţat şi eu de la mama şi de la toate femeile pe care le-am cunoscut. Dar mi se pare nefiresc.

În ziua când am citit prima dată despre femei ce nasc singure fără nici un fel de ajutor am avut aceeaşi reacţie care o are toată lumea, am fost revoltată de riscul pe care şi-l asumă. Dar mi-a rămas în minte şi nu mi-a mai dat pace. Intuiţia îmi spunea că aşa ar trebui să fie. Însă credinţele sistemului social în care trăiesc, părerile şi convingerile despre felul cum se întâmplă lucrurile mi-au stat în cale multă vreme. Aflasem despre inutilitatea unor intervenţii şi gândul că voi avea un copil şi va trebui să trec prin aşa ceva mi se părea strigător la cer. Ştiam că de voi ajunge vreodată la spital să nasc doar pentru că nu am altă soluţie, baba cloaţa va fi mic copil pe lângă mine. Cunoscând deja atâtea lucruri le voi face viaţă grea celor de acolo şi probabil şi mie în acelaşi timp. Uneori nu puteam să adorm noaptea gândindu-mă cum să fac să nu mai ajung niciodată pe masa aia de tortură, în camera de groază din maternitate.

Apoi într-o zi m-am gândit că pot şi eu să nasc aşa cum vreau, pot să decid singură pentru trupul meu şi pentru viitorii mei copii. Atunci m-am liniştit şi deşi mă întreb în fiecare zi dacă mă sperie decizia mea, măcar puţin, nu găsesc urme de teamă. De atunci ideea întâlnirii cu ginecologul nu îmi mai ridică tensiunea. El sau ea, îşi fac datoria, bine sau nu, îi priveşte, dar şi eu trebuie să o fac pe a mea şi să-i ofer copilului meu dragostea pe care o aşteaptă când deschide pentru prima dată ochii şi îşi caută mama. Să-l scutesc de teama groaznică a singurătăţii plasticate de la spital. Ştiu că de va fi nevoie de intervenţii, dacă se va întâmpla ceva şi nu voi putea evita spitalul, măcar am habar de ce e firesc şi ce nu. Nu îmi este teamă, dar nici nu merg înainte orbeşte.

Manifest pentru naşterea activă

2008-10-12T14:08:00.000-07:00

Există câteva lucruri extrem de importante când vine vorba de naştere. Amănunte ce ar trebui să le ştie fiecare, chiar mai mult, să le simtă. Fragmente adânci de înţelepciune a trupului, minunat alcătuit şi mai fin construit decât ne vine să credem. Dar nu le mai ştim, le-am pierdut. Memoria celulară şi cea trupească cunoaşte singurătatea pântecului, abandonul de la naşterea rece, unde suntem primiţi cu mâini de cauciuc şi braţe de plastic. Fără cuvinte de dragoste şi fără salutul mamei pe care o dorim, după care tânjim, pe care am venit în lume să o cunoaştem.

Janet Balaskas, fondatoarea mişcării Active Birth la începutul anilor optzeci şi cea care a folosit pentru prima dată termenul de "active birth", a scris un articol pentru presă înainte de un miting de protesc organizat în scopul de a oferi femeilor dreptul de spune nu intervenţiilor din timpul naşterii. Manifestul are paisprezece puncte despre care voi vorbi şi eu. Articolul original se găseşte aici.
Mă gândesc uneori ce bine ar fi să fie cunoscute la noi lucruri de genul acesta, să se poată organiza şi aici manifestaţii pentru o naştere mai bună, mai blândă, pentru o naştere acasă.

1. Fiecare travaliu lăsat să decurgă normal e caracterizat de agitaţie. Femeia simte nevoia să se mişte, să schimbe poziţia, să meargă, să îngenucheze, să se aplece, adică să găsească gestul şi poziţia potrivită, cea mai confortabilă şi pe care trupul ei o intuieşte a fi cea mai bună. Naşterea este un proces activ la care participă mama şi copilul şi nu trebuie în nici un caz limitat la statul în pat, pe spate, poziţia mult iubită de doctorii obstetricieni.

2. Există dovezi că de-a lungul istoriei umane, toate culturile au încurajat o naştere, dacă nu în picioare, măcar pe vine, cu susţinere, astfel ca naşterea să decurgă uşor şi mult mai repede, ajutată de gravitaţie şi de deschiderea mult mai mare a pelvisului.

3. Majoritatea femeilor de azi sunt obligate la poziţia pe spate reducându-le la stadiul de pacient, iar naşterea devine astfel un eveniment medical. Motivul existenţei acestei poziţii este uşurinţa cu care medicii pot să intervină, când trebuie şi mai ales când nu trebuie în decursul travaliului şi naşterii. Nu există dovezi ştiinţifice care să-i ateste eficacitatea.

4. Cercetarea ştiinţifică a adus destule argumente împotriva acestei poziţii:
— statul pe spate în timpul unei sarcini trecute de primul trimestru, deci şi în timpul travaliului şi a naşterii comprimă vasele de sânge de-a lungul coloaneai vertebrale. Comprimarea aortei descendens împiedică circulaţie sanguină ducând la scăderea tensiuni şi la alte probleme circulatorii, la sângerare mai puternică după naştere.
— poziţia reduce mobilitatea încheieturilor pelvisului şi femeia este lipsită de avantajele pe care le aduc îndoirea genuchilor şi a coapselor, în special unghiul făcut de genunchi duşi la piept, când viitoare mamă se aşează pe vine. Pe spate, toată greutatea rămâne pe osul sacrum, astfel mişcarea peretelui posterior al pelvisului este imposibilă îngustând cu aproximativ 30 % diametru deschiderii pelviene.
— avantajul oferit de gravitaţie nu mai este folosit. Când o mamă în travaliu stă pe spate, uterul ei trebuie să lucreze împotriva gravitaţiei. Naşterea se lasă aşteptată şi durerea e mai puternică.
— poziţiile nefavorabile ale copilaşului sunt mai frecvente când posibilitatea de mişcare este limitată.
— ţesutul perineal se întinde neuniform producând durere mai mare şi crescând semnificativ riscul de rupere.

5. Posibilitatea de a schimba poziţia în timpul travaliului este extrem de benefică. Atâta timp cât circulaţia e bună, oxigenarea copilaşului e bună. Schimbarea poziţiei înseamnă mai puţin efort, spaţiu mai mare pentru ieşirea bebeluşului şi o relaxare optimă a perineului.

6. La naşterea activă procesul fiziologic este spontan ajutat fiind de hormonii eliberaţi de organism, ceea ce înseamnă contracţii bune, existenţa reflexului de expulsie, naşterea placentei şi contractarea eficientă a uterului după naştere. Hormonii ajută atât la a face faţă durerii cât şi la ataşamentul imediat dintre mamă şi bebeluş.

7. Locul unde se află mămică în travaliu trebuie să îi ofere siguranţă şi să-i protejeze intimitatea, facilitând astfel producerea hormonilor esenţiali pentru naştere.

8. Apa la temperatura corpului este deosebit de benefică pentru etapa a doua a travaliului. Îlscurtează şi reduce pentru multe femei durerea, oferindu-le posibilitarea de a se relaxa.

9. O naştere naturală, activă are numeroase avantaje:
— ritmul naşterii nu este întrerupt
— contracţiile sunt mai puternice, mai regulate şi mai frecvente.
— dilatarea se produce mai repede
— o relaxare mai mare între contracţii
— travaliul e mult mai scurt
— stresul este mult redus, crescând starea de confort a mamei şi copilului
— nou-născutul nu prezintă probleme imediat după naştere, sau sunt mult mai puţine.
— mama simte că participă cu toată fiinţa ei, deţine controlul şi naşterea devine un eveniment ce o face mai puternică şi mai încrezătoare.

10. Este limpede că o naştere naturală, activă e mult mai uşoară decât una orchestrată, iar mama simte că a născut, nu că a scos cineva copilul din ea. Amândoi participanţii la naştere sunt plini de energie amănunt deosebit de important pentru prima întâlnire, când pot învăţa imediat să se iubească.

11. Naşterea activă nu înseamnă doar schimbarea poziţiilor ci mai ales faptul că mama e cea care ia deciziile creându-se astfel o atmosferă de respect între ea şi cei care îi oferă asistenţă medicală. Chiar şi atunci când intervenţiile sunt necesare, unele principii pot fi puse în aplicare.

12. Consecinţele pe termen lung ale intervenţiilor la naştere sunt o problemă crescândă ce ridică foarte multe întrebări. De aceea în lume există iniţiative pentru a se ajunge o naştere mai blândă pentru copil şi un mai mic număr de traume.

13. Naşterea este un moment extrem de important în viaţa unei femei şi este atât un lucru învătaţ cât şi instinctiv. Mama nu are nevoie numai de informaţii despre sarcină, travaliu şi naştere ci şi posibilitatea de a se îngriji, de a dezvolta o încredere în propriile abilităţi, de a deprinde relaxarea şi de a putea să recurgă fără teamă la cunoaşterea intuitivă pe care o are.

14. Tehnologia poate astăzi să salveze imens de multe vieţi, totuşi în loc să devină o parteneră a cunoaşterii vechi de când lumea, a practicilor benefice pentru mamă şi copil, a acaparat tot ce înseamnă proces al naşterii. Naturalul a devenit ceva de domeniul superstiţiei, al babelor cu tot felul de leacuri, astfel că femeile sunt îngrozite de naştere, deşi sunt minunat alcătuite să aducă pe lume copii. Îşi doresc să scape de durere, să trăiască foarte puţin din miracolul naşterii, să se termine totul cât mai repede. Dar acesta e un moment de răscruce în viaţa unei femei şi a familiei. Dacă în această clipă nu poate fi prezentă pentru copilul ei şi pentru legătura dintre ei, ce va face mai târziu?

Amprenta limbică

2008-09-27T06:08:00.001-07:00

În căutările mele despre naştere am ajuns la www.birthintobeing.com unde am dat peste un articol ce mi-a schimbat motivaţiile pentru naşterea blândă, le-a adâncit şi le-a adăugat un nou strat de înţelegere.

Iniţial naşterea era centrată în jurul meu ca viitoare mamă ce vrea să îşi întâmpine cu blândeţe şi în intimitate bebeluşul. Fără nici o intervenţie neavenită din afară, fără halate şi miros de spital, fără doctori atoateştiutori care nu lasă copilul cu mama imediat după naştere.

Articolul a deschis însă o nouă fereastră, aceea spre percepţia bebeluşului, spre ce se întâmplă înainte şi în timpul naşterii. Am aflat pentru prima dată că suntem programaţi să înmagazinăm în memorie amintirile timpurii ale vieţii intrauterine, naşterii şi lunilor de fragilitate ce urmează.

Sistemul limbic, centrul emotional din creier, înregistrează toate senzaţiile şi simţirile din viaţa intrauterină, de la naştere şi din copilărie, fără a mai fi procesate de neocortex, doar din simplul motiv că nu este dezvoltat. Astfel le păstrăm mai degrabă în trup, ca un fel de memorie a corpului. Sunt de o importanţă majoră pentru că pun bazele felului in care viitorul adult va vedea viaţa. Încărcătura emoţională foarte puternică face posibilă reţinerea lor, aşa cum şi adulţii ţin minte momentele foarte dragi, foarte urâte etc. Toate trăirile, de dincolo de limbaj, imposibil de procesat de creierul bebeluşului, vor forma o hartă ascunsă ce va ghida restul dezvoltării lui.

Copilul vine pe lume, pregătit să primească iubire, însă dacă naşterea e traumatizantă, urmată de despărţirea de mamă, percepută ca un abandon şi alte experienţe dureroase, le va înţelege ca dragoste şi vor forma un tipar în funcţie de care va percepe lumea. Mai târziu acelaşi model îl va căuta de-a lungul vieţii, neştiind de ce alege experienţele cele mai nefaste, aflându-se in imposibilitatea de a li se sustrage.

Aşa am devenit şi mai atentă, mai emoţionată de minunea matenităţii, ştiind câtă responsabilitate înseamnă purtatul în pântece şi aducerea pe lume. Viaţa de părinte începe din momentul concepţiei şi poate chiar înainte.

Când copilul plânge

2008-09-27T05:07:00.000-07:00

O privire de ansamblu asupra plânsului unui bebeluş, pornind de la ideea că acesta e singurul lui mod de comunicare, cauzele plânsului, dificultatea de a dormi, colici, acceptarea plânsului(nu în sensul lăsării copilului să plângă), relaţia de apropiere, de la plâns la alte forme de exprimare. Toate acestea prezentate la fel ca în "Cum să facem un copil fericit în primul an de viaţă", într-un limbaj accesibil oricui.

Lucrul ăsta, care îi face pe părinţi să nu mai ştie pe unde să o apuce, e privit mai în detaliu, cu o mare atenţie pe nevoile copilului. De ce plânge, cum plânge, ce are nevoie, ce nu are nevoie. De ce este important să plângă şi cât de mult contează atitudinea părintelui în legătură cu fiecare aspect al vieţii bebeluşului. Cât de mult poate fi redus stresul dacă acceptăm că e normal să se trezească de mai multe ori pe noapte, să aibe nevoie de contact permanent cu părinţii etc. Câteva lucruri despre cum afectează trauma naşterii restul vieţii copilului şi cât e de important, dacă nu am putut să o evităm, să ştim măcar să o ştergem.

Deşi am citit-o după cealaltă şi unele lucruri se repetă, informaţia de aici e un punct de plecare pentru viitoare căutări. Un loc de unde să începem să învăţăm cum să fim părinţii. Şi pentru că plânsul copilului e unul dintre cele mai tulburătoare şi misterioase manifestări pentru părinţi, cartea aceasta merită citită. E chiar o lectură plăcută, surprinzătoare pe alocuri, dar foarte utilă.

Din păcate nu sunt la noi atât de multe cărţi despre copii mici, despre arta de a fi părinte, despre psihologia copilului mic. Deşi este nevoie de astfel de unelte ce te învaţă să devii părinte. Odată cu naşterea copilului se nasc şi părinţii. Ei trebuie să ştie în primul rând să fie părinţi, pentru ca mai apoi fii şi fiicele lor să poată fi copii şi apoi adulţi.

Cum să facem fericit un copil

2008-09-23T14:46:00.000-07:00

În primul său an de viaţă
"Spune-i de o sută de ori că îl iubeşti."

Am fost plăcut surprinsă să găseasc volumaşul acesta despre copii. O cărticică subţire, într-un limbaj simplu, foarte uşor de citit. Sub titlu se ascund foarte multe subiecte expuse pe scurt, dar destul de clar, cu exemplificări ici colo şi spaţii pentru "curiozităţi" legate de tema în discuţie, dar în afara capitolului. Nessia Laniado citează autori foarte cunoscuţi în străinătate, mai puţin la noi, pediatri, psihologi, neurologi etc.

Ce m-a atras în primul rând a fost accentul pus pe dezvoltarea psihologică a bebeluşilor, pe nevoile lor emoţionale, pe felul cum văd ei lumea. De la importanţa vocii părinţilor în timpul vieţii fetale şi până la teama de abandon ce începe să se facă resimţită după şapte luni, parcurgând teme legate de rolul muzicii, al legănatului, misterul somnului şi felul în care învaţă un copil mic, totul se leagă frumos şi simplu. Am rămas impresionată pentru că bebeluşul este înfăţişat ca o fiinţă extrem de inteligentă, sensibilă şi cu abilităţi nebănuite de înţelegere la care nu mă gândisem până atunci. Evident fiecare părinte intuieşte lucrurile astea, dar pentru mine, care nu am copii încă, a fost un fel de revelaţie manifestată printr-o o serie de exclamaţii pline de uimire în faţa micilor detalii ce nu îmi trecuseră prin minte. Bebeluşul a devenit un adult în miniatură, aşa cum este de fapt şi o fiinţă plină de farmec(altul decât farmecul lui natural de bebeluş), oricât de obositor ar fi să ai grijă de el.

Despre multe din lucrurile de aici am mai auzit şi înainte, însă fără unele detalii esenţiale, cum ar fi importanţa muzicii, a sunetului. Însă altele mi-au dat un fel de junghi de recunoaştere. Deşi nu mai auzisem de ele, intuiţia le ştia. Am învăţat că un copil are nevoie să plângă pentru a se exprima. Lipsit de alte mijloace, se exteriorizează prin ţipetele ce le interpretăm drept plâns şi facem legătura cu plânsul unui adult. De fapt copii nu trebuie neaparat să fie nefericiţi pentru a avea astfel de reacţii. Pot fi doar mai speciali, mai sensibili, capabili de simţiri atât de puternice şi intense, înzestraţi cu o personalitate foarte puternică ce au nevoie să dea afară surplusul. Să se simtă vii în felul lor unic. Mai mult, ţipetele copilului mic sunt şi un semn al oboselii psihice, al frustrării de a fi într-un mediu străin şi imens, smulşi din coconul pântecului, extenuaţi uneori de efortul de a se adapta, sunt trişti, furioşi, speriaţi şi au nevoie să plângă. Iar plânsul acesta trebuie înţeles şi acceptat. Copilul trebuie să ştie că cei din jurul lui ştiu şi nu încearcă din răsputeri să îl facă să înceteze, nu îi înăbuşă nevoia de exprimare, că are dreptul şi la astfel de sentimente, că este ocrotit şi iubit orice ar simţi.

Dintr-o dată mi s-a deschis un nou orizont de înţelegere şi copilaşul a devenit cu totul altceva. Nu a mai fost mogâldeaţa neştiutoare şi incapabilă ci o persoană ca orice alta, întreagă şi desăvârşită.

Mai sunt şi alte lucruri, dar toate mici detalii ce întregesc, fiecare precum o linie esenţială a operei de artă în filigran ce este copilul.
Trebuie să recunosc, nu e o carte foarte ştiinţifică, şi nici nu pare prea serioasă la o adică, pentru cine ştie unele lucruri despre pshilogia prenatală şi a copilului mic. Dar e o carte pe care mi-aş dori să o citească toate celelalte viitoare mămici. Sunt aici lucruri pe care orice părinte trebuie să le ştie. Dacă pe părinţii noştri putem să îi scuzăm că nu au ştiut, că au avut acces redus la informaţie, că nu se ştiau unele lucruri pe vremea aia, copii noştri nu ne vor mai scuza şi foarte bine vor face.

Nasc acasă

2008-09-10T02:06:00.001-07:00

Multă vreme nu mi-am dorit copii, traumatizată fiind de experienţele mamelor din jurul meu, pe care le auzeam povestind cât am fost copil. Sarcina era o boală pentru care trebuia să te duci la spital, să te vindeci. Lipsa mamei, când s-a născut fratele meu, a fost dureroasă pentru mine, cum cred că este pentru cei mai mulţi copii, mai ales cei mai mici.

Naşterea a devenit un fel de cancer, din cauza căruia se învârt nu ştiu câţi oameni în jurul tău, cu aparate, medicamente şi nenumărate indicaţii, purtându-se de parcă ar şti totul despre cum vin copii pe lume şi ce e mai bine pentru ei.

Cu mare surprindere, am descoperit, întâi că se naşte cu moaşe în multe locuri din lume şi mai apoi că femeile aleg să se retragă la adăpostul propriului cămin pentru a sărbători venirea pe lume a copiilor lor în linişte şi cu seninătate, departe de priviri şi intervenţii. Am fost şocată la început, deşi intuiţia m-a ţinut strâns de mână, să nu fug până nu înţeleg. Şi am înţeles că unele femei au posibilitatea de a face alegeri, de a trăi naşterea ca pe ritualul de trecere care ar trebui să fie. O pregătire fizică, mentală şi emoţională pentru noul rol de mamă. Un rit de trecere blând şi construit după nevoia fiecărei mame în parte. Diferit de cel din mainstream, al societăţii, unde este ciopârţit şi a pierdut capacitatea de a contura noua identitate a mamei şi tatălui, de a fi un ajutor şi o pregătire. Am fost fascinată de încrederea şi puterea pe care o au femeile acestea care nasc singure. Libere, fără frici, educate în aşa măsură încât ştiu să facă la fel de multe ca orice medic ginecolog şi chiar mai mult, pentru că îşi înţeleg trupul şi sunt pregătite pentru orice, puternice şi demne. Femei ce îşi asumă responsabilitatea pentru copii lor şi doresc să îi aducă pe lume cât mai blând şi înconjuraţi doar de dragoste, şi nu de aparate.

Tehnologia, deşi bună în sine, este greşit folosită, în încercarea disperată de a avea controlul asupra tot, mai ales asupra corpului uman. Naşterea la spital o aduce pe femeia însărcinată într-un spaţiu dintre lumi, aşa cum trebuie să facă orice ritual de iniţiere, dar în loc să îi dea voie să se metamorfozeze şi să devină stăpână pe sine într-un fel nou, să crească în noua identitate, în noul corp şi noul rol, îi răpeşte trupul, care devine al medicilor, al moaşelor, al asistentelor, al spitalului. Instituţie care te domină, este proprietara copiilor tăi, a sănătăţii tale şi nu poţi face nici un pas fără indicaţiile ei. Regulile îi sunt rigide, generalizate şi groteşti uneori. Tu, mamă sau viitoare mamă, eşti doar un produs pe bandă rulantă, identic cu cel dinainte, nu cumva să îndrăzneşti să visezi măcar la individualitate, la păreri personale şi la nevoi (de orice fel ar fi ele, fizice, emoţionale, mentale).

Citind despre experienţele proaspetelor mămici, am dat peste ceva comun tuturor, fraza "oricum perioada de la spital e scurtă, ne chinuim să trecem repede peste şi să uităm". Până la viitorul copil! Atunci trebuie totul luat de la început. Se trăieşte cu teama că suntem defecte, incapabile de a face ceva atât de natural ca aducerea pe lume a copiilor noştri şi ne punem toată nădejdea în doctori cărora nu le pasă dacă eşti tu, cea dinainte sau cea de după, în spitalele despre care ştim atâtea lucruri urâte, de care ne plângem. Totuşi, numai ideea de a naşte fără ajutor medical îngrozeşte pe toată lumea în aşa hal că nici nu poţi aduce argumente. Ţi se povestesc istorii horror despre naşteri cu probleme, fiecare vrând să contribuie la a te aduce pe drumul cel bun şi cunoscut, cu justificări fără nici o bază reală, strigăte de frică mai degrabă. Înspăimântarea aceasta e comună lumii întregi.

Americanii, despre care se spune că au un sistem medical aşa de avansat încât nu mai poţi muri la ei, au o rată de mortalitate infantilă imensă şi cea a cezarienelor asemenea, iar naşterile sunt cele mai tehnologizate din lume.

Se afirmă mişcarea moaşelor, care vor să ofere o alternativă, şi le sunt puse beţe în roate, le este refuzat dreptul de a practica. Dar mai sunt locuri, cum e Islanda, unde femeile nasc cel mai adesea acasă şi nimănui nu-i este teamă că vor muri la aducerea pe lume a copiilor lor, multe dintre lucrurile care stârnesc panică în alte părţi ale globului sunt văzute ca fireşti şi tratate ca atare.

La noi, nu sunt decât foarte puţine iniţiative pentru o alternativă la naşterea în spital. Doctorului din oraşul Victoria, care asista naşteri în apă, nu i s-a mai dat voie să continue. Spitalul e rege, e locul temut, dar de care nu ne putem lipsi. Practica, pusă la îndoială de atâtea studii, se menţine pe poziţie fără să comenteze nimeni. Nu se face nimic. Suferim şi ne plângem în şoaptă unii altora.
Dar eu am hotărât să fac ceva, pentru mine. Nasc acasă!